No comment?

Obama Putin

La această postare a doamnei Rodica-Violeta Atănăsoaiei se cuvine un comentariu mai amplu referitor la semnificaţia celor două imagini. La prima vedere s-ar putea înţelege că Victor Putin este cel curajos, doar ţine în braţe una dintre cele mai periculoase feline, leopardul, care nu este tocmai un pui. În contrapartidă, Barack Obama îşi ţine (tot în braţe) pudelul chiar în faţa Memorialului Lincoln. Pentru cei care nu ştiu, acest preşedinte american este întruchiparea a tot ce poate fi mai reprezentativ pentru reuşita visului american: origine umilă de om din popor, şcoală făcută la nivel înalt (a fost avocat), promotor al libertăţii şi egalităţii, curaj în faţa celor care clamau superioritatea omului alb. Obama, indirect, este fructificarea oportunităţilor create de marele Abe cu preţul propriului sânge. Dar în poză ni se sugerează că este laş. Acum vine comentariul meu. De-a lungul milioanelor de ani a evoluţiei speciilor, marile răpitoare au dat înapoi, au regresat, adaptându-se din ce în ce mai greu la condiţiile climatice şi de mediu. A dispărut tiranozaurul, smilodonul (tigrul cu colţi de sabie), prognathodonul (varanul uriaş), iar în ziua de azi, chiar leul african, tigrul bengalez, ursul polar, sunt specii pe cale de dispariţie. În schimb au supravieţuit animale aparent mai fragile, care într-o competiţie fizică 1/1, n-ar avea nicio şansă în faţa monştrilor pomeniţi. Totuşi, cel închis este leopardul, iar pudelul se bucură de iubirea stăpânului. Omul este adevăratul învingător al competiţiei vieţii. De ce? Pentru că planeta a fost creată pentru el. Este singura vieţuitoare care dispune de raţiune nelimitată şi în cea mai mare parte are o credinţă care-l face unic, într-un Creator. Puteţi să-L numiţi cum doriţi dumneavoastră. Reîntorcându-ne la imagini, un om care raţionează corect, realizează că învingătorul pseudo-disputei nu poate fi decât preşedintele american. De fapt, ultimele acţiuni ale lui Putin l-au descalificat în ochii lumii civilizate. Cu toate încercările false de justificare a intervenţiei militare în Crimeea, nu este decât un „dinozaur” condamnat dispariţiei. Putea lua exemplu de la vecinii asiatici (chinezi şi indieni), care folosesc alte căi, mult mai subtile pentru a creşte (desigur nu fizic) ca naţiuni, restructurându-şi în primul rând economiile, cele mai explozive de pe planetă. Putin încearcă să exporte în ţările limitrofe, teroare şi sărăcie profitând de existenţa minorităţilor ruse.

Viitorul începe aici

WWIII
 
 
Viitorul începe aici
 
Aşa cum promiteam prietenilor de pe Facebook, revin cu câteva comentarii mai ample, referitoare la articolul domnului Moise Guran din revista BiziDay.ro, „Ţeapa rusească…“. Dintre rândurile domniei sale, scrise cu umor, desigur, răzbate o anumită îngrijorare referitoare la perspectivele pentru economia României în contextul noilor schimbări din Est. Problemele, reale din păcate, nu reprezintă decât partea vizibilă a gheţarului. În ceea ce mă priveşte, am să încerc să vă prezint propria analiză. 
Se va opri Putin? O întrebare superfluă, care derivă din altă întrebare bicefală: Ce doresc Putin şi manipulatorii săi din umbră? Răspunsul este relativ simplu şi îl găsim ca un leitmotiv în istoria centenară a Rusiei, de la cea Kieveană până la Uniunea Sovietică. Expansiune şi dominaţie absolută asupra teritoriilor locuite de slavi sau de populaţiile despre care ruşii cred că sunt slavi (moldoveni, români, baltici, polonezi, etc). Dacă pentru două decenii puterea militară a Federaţiei a lâncezit, intrând într-un con de umbră, domnul Putin doreşte azi o reconsiderare rapidă atăt de către aliaţi cât şi de potenţialii adversari. Primul semn că Rusia este încă o forţă, a fost în timpul conflictului civil din Siria, unde a sprijinit ferm „regimul Bashar al-Assad“, situându-se pe poziţie antagonică faţă de Statele Unite şi aliaţii Occidentali. Acolo, „Ţarul de la Kremlin“ a simţit că este pe cai mari, China dovedu-se a sta într-o neutralitate binevoitoare, ca şi în cazul conflictului USA-Iran. Următorul pas al domnului Putin, a fost agresiunea împotriva Ucrainei. Folosind aceleaşi provocări de pe vremea tumultosului deceniu al patrulea din secolul XX, atunci victimele numindu-se: Basarabia şi Bucovina, Statele Baltice şi estul Poloniei, care a fost sfârtecată împreună cu aliaţii nazişti, ruşii au trimis trupe masive în Crimeea, unde alături de „coloana a V-a“, oamenii Moscovei au produs fapte abominabile, de la asaltul asupra instituţiilor statului ucrainean, răpiri şi privări de libertate pentru persoanele neagreate, confiscarea tehnicii de luptă, până la exilarea şi chiar asasinarea oficialilor  Kievului. 
Folosind „referendumul“ ca o armă politică, „epigonii lui Stalin“ pur şi simplu au anexat Crimeea. Astfel, evenimentele din 1938, anul „crizei sudete“, s-au repetat la indigo. 
Ce va urma? Cine poate anticipa ce se ascunde în mintea lui Putin? De fapt, ca şi Hitler odinioară, crede că Occidentul se va mulţumi cu sancţiuni minore, de tipul celor subliniate de domnul Guran. O excludere simbolică din „G8“, fără efect practic asupra oligarhilor care fac scut în jurul „Marelui Urs“, poate restricţii de circulaţie şi ceva blocări de conturi. Dar  fostul FSB-ist (KGB-ist) uită că lecţiile istoriei se pot repeta. Cândva, Ronald Reagan a asemuit URSS-ul cu „Imperiul răului“. Mergând pe o linie paralelă cu drumul care a dus „Imperiul Bolşevic“ la prăbuşire şi dezagregare, Putin încearcă în cel de-al doisprezecelea ceas, reconstituirea pe cale militară a Uniunii Sovietice. Dacă azi Statele Unite sunt conduse de un om care şi-a dovedit incompetenţa în crizele externe, mâine, poate chiar mai repede decât ar crede unii, acest bastion al democraţiei va reacţiona cu o forţă mai mare decât îşi poate închipui „caricatura“ de la Kremlin. Făcând un exerciţiu de imaginaţie, am încercat să văd cam care ar fi componenţele alianţelor pe care se bazează cele două puteri. Statele Unite are de partea sa NATO, lumea anglo-saxonă în general şi majoritatea democraţiilor. Rusia are girul Chinei, Indiei, Coreei de Nord, Venezuelei şi aşa cum crede ea, a lumii arabe. Dar China, în criza care se profilează, are propria sa agendă. Revin la articolul domnului Guran care spune că „rusul“ a dat Occidentului o ţeapă de 730 miliarde dolari. Îi spun doar atât, „e un mizilic monşer“ , americanii şi occidentalii, împreună cu Japonia, au investit 3000 de miliarde dolari în China. Nu Statele Unite sunt datornicii Chinei, acolo nu statul deţine această imensă sumă, ci companiile şi corporaţiile străine sau mixte. Ce interes ar avea China să-i alunge, căci asta s-ar putea întâmpla în cazul că s-ar alia cu Federaţia? Apoi mai este în stare latentă vechiul conflict din vremea lui Mao, retrocedarea teritoriilor Siberiei manciuriene, încorporate în componenţa URSS după conflictele din ’30-’40. Dar şi America are de plătit un preţ solicitat de China şi acesta va fi reîntoarcerea Taipeiului (Taiwan) în graniţele istorice. Experienţa reuşită cu Hong-Kong-ul, dovedeşte că preţul nu este prea mare, atunci când este vorba despre formarea unei alianţe redutabile USA-Japonia-China-Coreea de Sud. Astfel forţele pro-ruse din Indochina şi Coreea de Nord vor fi anihilate.
Cât priveşte statele arabe şi Iran, cred că au realizat deja, pericolul mai mare îl reprezintă Federaţia Rusă extinsă militar şi în plină expansiune economică în zona Mării Negre şi Caspice. Schimbarea de ton s-a produs la Teheran, chiar dacă americanii şi occidentalii nu sunt prea iubiţi acolo, dar nici tancurile sovietice din Afganistan n-au fost uitate. În plus, lumea islamică din Orientul Apropiat, are un ghimpe înfipt între coaste prin prezenţa şi forţa militară a Israelului, deloc neglijabilă.
Punctul fierbinte în momentul de faţă, îl reprezintă estul Ucrainei, zona între cele două bazine, între Niprului şi Doneţk, pe toată întinderea de la sud la nord, locuită de populaţie majoritară rusă. Cred că următoarea mişcare a lui Putin, va fi o încercare de repetare a scenariului „Crimeea“. Ucraina se pregăteşte de luptă, dar are oare forţă? Aş crede că mai curând nu, crezând în garanţiile de securitate din anii ’90, s-a autodezarmat de armele nucleare şi azi este la cheremul Moscovei. Aşa cum polonezii au fost învinşi de armatele lui Hitler şi Stalin, nesprijinit, statul Ucraina este condamnat dispariţiei. Este imperios necesar să se acţioneze rapid şi deştept. Cred că asocierea (ca în cazul Moldovei) şi integrarea în structurile politico-economice şi militare, trebuie urgentate. Un parteneriat cu NATO, ar fi mai mult decât oportun. Statele din prima linie, Polonia, România, Republicile Baltice, Turcia, eventual Gruzia, sunt pe cale să devină principalii piloni militari în calea expansiunii Moscovei. Armatele acestor state trebuie întărite şi dotate cu armament performant, mai ales cu bateri de rachete sol-sol (ofensive) şi sol-aer (defensive). Flota a VI-a USA, ar trebui deplasată în estul Mediteranei şi chiar în zona Mării Negre. Dacă ruşii vor o militarizare a bazinului, s-o aibă, dar fără monopol absolut. 
Apoi nu trebuie uitat niciun moment că strategii militari ruşi nu sunt capabili să gestioneze crize oarecum minore (Cecenia), iar „supuşii ţarului Putin“, nu duc o viaţă tocmai fericită. Un stat care trăieşte numai din exportul resurselor şi contrabanda cu arme către zonele de conflict, n-are viitor. Poate că însuşi rusul de rând se va trezi şi îi va aplica un şut lui „gospodin“ Putin, acolo unde are părţile mai moi ale şezutului. 
Se anunţă vremuri foarte interesante, dar foarte periculoase. Dacă criza se va termina cu bine, Putin va ajunge din prim locuitor al Kremlinului, deţinutul XXXXX din închisoarea Lubianka, pentru că oligarhii nu suportă înfrângerea.
 
Cezar B. Ştefan
 
     

  

„Dumnezeu și experiența modernității”, invitat Horia Roman Patapievici

Horia-Roman-Patapievici

Azi vreau doar atât, să postez un link către o conferinţă extraordinară, ţinută de către un lector de excepţie. Fizicianul şi eseistul Horia Roman Patapievici călătoreşte alături de asistenţă, din lumea filozofiei ştiinţei până-n sufletul creştinismului şi societăţii moderne.

https://www.youtube.com/watch?v=e_AMxnbMf4M&feature=share
 

Sondaj INSCOP – martie 2014

Referitor la sondajul INSCOP, martie 2014, se impun următoarele consideraţii:
1. Cu toată prestaţia lamentabilă a liderului Victor Ponta, gruparea pe care a format-o după destrămarea USL, are o cotă importantă, decisivă în oricare scrutin din acest an
2. Deocamdată, PNL şi Antonescu pierd procente importante, iar problema este că nu vin la dreapta ci sunt însuşite de „calul troian” al PSD, C.P.Tăriceanu
3. Şansa dreptei de a face opoziţie reală stă într-una din cele două condiţii: A. PNL se reformează structural renunţând la poziţia ambiguă care dă tuturor senzaţia că liderii sunt gata după „europarlamentare” şă-şi recunoască eşecul, înapoindu-se spăşiţi (şi în mare pierdere), la vechea formulă USL. Probabil că efectul imediat va fi debarcarea lui Antonescu şi revenirea ca preşedinte PNL a actualului şef al Senatului; B. Dreapta (inclusiv PDL) îşi va multiplica şi concentra eforturile în combaterea acestui regim nesănătos al premierului şi găştii „lupilor tineri” PSD-işti. Dar pentru asta trebuie să dispară lupii bătrăni şi uzaţi din PDL (Blaga şi ceilalţi ca el). Asta nu înseamnă că vor fi excluşi, experienţa şi conexiunile lor pot fi foarte utile
4. Şi cel mai important punct este desemnarea unui candidat unic pentru funcţia de Preşedinte al României. Continui să cred că MONICA MACOVEI poate constitui cea mai bună variantă. Cu o bună echipă în staff-ul electoral, dispunând de susţinerea materială a intreprinzătorilor de toate facturile, cu programul anti-mafie şi anti-biruri bine pus la punct, poate învinge orice candidat al stângii reacţionare. Iar dacă va avea sprijinul elitelor, „Dottore” şi penaliştii pot să-şi cumpere de pe acum bilete pentru Somalia.

1920475_665801190150405_1745112462_n