No comment?

Obama Putin

La această postare a doamnei Rodica-Violeta Atănăsoaiei se cuvine un comentariu mai amplu referitor la semnificaţia celor două imagini. La prima vedere s-ar putea înţelege că Victor Putin este cel curajos, doar ţine în braţe una dintre cele mai periculoase feline, leopardul, care nu este tocmai un pui. În contrapartidă, Barack Obama îşi ţine (tot în braţe) pudelul chiar în faţa Memorialului Lincoln. Pentru cei care nu ştiu, acest preşedinte american este întruchiparea a tot ce poate fi mai reprezentativ pentru reuşita visului american: origine umilă de om din popor, şcoală făcută la nivel înalt (a fost avocat), promotor al libertăţii şi egalităţii, curaj în faţa celor care clamau superioritatea omului alb. Obama, indirect, este fructificarea oportunităţilor create de marele Abe cu preţul propriului sânge. Dar în poză ni se sugerează că este laş. Acum vine comentariul meu. De-a lungul milioanelor de ani a evoluţiei speciilor, marile răpitoare au dat înapoi, au regresat, adaptându-se din ce în ce mai greu la condiţiile climatice şi de mediu. A dispărut tiranozaurul, smilodonul (tigrul cu colţi de sabie), prognathodonul (varanul uriaş), iar în ziua de azi, chiar leul african, tigrul bengalez, ursul polar, sunt specii pe cale de dispariţie. În schimb au supravieţuit animale aparent mai fragile, care într-o competiţie fizică 1/1, n-ar avea nicio şansă în faţa monştrilor pomeniţi. Totuşi, cel închis este leopardul, iar pudelul se bucură de iubirea stăpânului. Omul este adevăratul învingător al competiţiei vieţii. De ce? Pentru că planeta a fost creată pentru el. Este singura vieţuitoare care dispune de raţiune nelimitată şi în cea mai mare parte are o credinţă care-l face unic, într-un Creator. Puteţi să-L numiţi cum doriţi dumneavoastră. Reîntorcându-ne la imagini, un om care raţionează corect, realizează că învingătorul pseudo-disputei nu poate fi decât preşedintele american. De fapt, ultimele acţiuni ale lui Putin l-au descalificat în ochii lumii civilizate. Cu toate încercările false de justificare a intervenţiei militare în Crimeea, nu este decât un „dinozaur” condamnat dispariţiei. Putea lua exemplu de la vecinii asiatici (chinezi şi indieni), care folosesc alte căi, mult mai subtile pentru a creşte (desigur nu fizic) ca naţiuni, restructurându-şi în primul rând economiile, cele mai explozive de pe planetă. Putin încearcă să exporte în ţările limitrofe, teroare şi sărăcie profitând de existenţa minorităţilor ruse.

Lasă un răspuns