Viitorul începe aici

WWIII
 
 
Viitorul începe aici
 
Aşa cum promiteam prietenilor de pe Facebook, revin cu câteva comentarii mai ample, referitoare la articolul domnului Moise Guran din revista BiziDay.ro, „Ţeapa rusească…“. Dintre rândurile domniei sale, scrise cu umor, desigur, răzbate o anumită îngrijorare referitoare la perspectivele pentru economia României în contextul noilor schimbări din Est. Problemele, reale din păcate, nu reprezintă decât partea vizibilă a gheţarului. În ceea ce mă priveşte, am să încerc să vă prezint propria analiză. 
Se va opri Putin? O întrebare superfluă, care derivă din altă întrebare bicefală: Ce doresc Putin şi manipulatorii săi din umbră? Răspunsul este relativ simplu şi îl găsim ca un leitmotiv în istoria centenară a Rusiei, de la cea Kieveană până la Uniunea Sovietică. Expansiune şi dominaţie absolută asupra teritoriilor locuite de slavi sau de populaţiile despre care ruşii cred că sunt slavi (moldoveni, români, baltici, polonezi, etc). Dacă pentru două decenii puterea militară a Federaţiei a lâncezit, intrând într-un con de umbră, domnul Putin doreşte azi o reconsiderare rapidă atăt de către aliaţi cât şi de potenţialii adversari. Primul semn că Rusia este încă o forţă, a fost în timpul conflictului civil din Siria, unde a sprijinit ferm „regimul Bashar al-Assad“, situându-se pe poziţie antagonică faţă de Statele Unite şi aliaţii Occidentali. Acolo, „Ţarul de la Kremlin“ a simţit că este pe cai mari, China dovedu-se a sta într-o neutralitate binevoitoare, ca şi în cazul conflictului USA-Iran. Următorul pas al domnului Putin, a fost agresiunea împotriva Ucrainei. Folosind aceleaşi provocări de pe vremea tumultosului deceniu al patrulea din secolul XX, atunci victimele numindu-se: Basarabia şi Bucovina, Statele Baltice şi estul Poloniei, care a fost sfârtecată împreună cu aliaţii nazişti, ruşii au trimis trupe masive în Crimeea, unde alături de „coloana a V-a“, oamenii Moscovei au produs fapte abominabile, de la asaltul asupra instituţiilor statului ucrainean, răpiri şi privări de libertate pentru persoanele neagreate, confiscarea tehnicii de luptă, până la exilarea şi chiar asasinarea oficialilor  Kievului. 
Folosind „referendumul“ ca o armă politică, „epigonii lui Stalin“ pur şi simplu au anexat Crimeea. Astfel, evenimentele din 1938, anul „crizei sudete“, s-au repetat la indigo. 
Ce va urma? Cine poate anticipa ce se ascunde în mintea lui Putin? De fapt, ca şi Hitler odinioară, crede că Occidentul se va mulţumi cu sancţiuni minore, de tipul celor subliniate de domnul Guran. O excludere simbolică din „G8“, fără efect practic asupra oligarhilor care fac scut în jurul „Marelui Urs“, poate restricţii de circulaţie şi ceva blocări de conturi. Dar  fostul FSB-ist (KGB-ist) uită că lecţiile istoriei se pot repeta. Cândva, Ronald Reagan a asemuit URSS-ul cu „Imperiul răului“. Mergând pe o linie paralelă cu drumul care a dus „Imperiul Bolşevic“ la prăbuşire şi dezagregare, Putin încearcă în cel de-al doisprezecelea ceas, reconstituirea pe cale militară a Uniunii Sovietice. Dacă azi Statele Unite sunt conduse de un om care şi-a dovedit incompetenţa în crizele externe, mâine, poate chiar mai repede decât ar crede unii, acest bastion al democraţiei va reacţiona cu o forţă mai mare decât îşi poate închipui „caricatura“ de la Kremlin. Făcând un exerciţiu de imaginaţie, am încercat să văd cam care ar fi componenţele alianţelor pe care se bazează cele două puteri. Statele Unite are de partea sa NATO, lumea anglo-saxonă în general şi majoritatea democraţiilor. Rusia are girul Chinei, Indiei, Coreei de Nord, Venezuelei şi aşa cum crede ea, a lumii arabe. Dar China, în criza care se profilează, are propria sa agendă. Revin la articolul domnului Guran care spune că „rusul“ a dat Occidentului o ţeapă de 730 miliarde dolari. Îi spun doar atât, „e un mizilic monşer“ , americanii şi occidentalii, împreună cu Japonia, au investit 3000 de miliarde dolari în China. Nu Statele Unite sunt datornicii Chinei, acolo nu statul deţine această imensă sumă, ci companiile şi corporaţiile străine sau mixte. Ce interes ar avea China să-i alunge, căci asta s-ar putea întâmpla în cazul că s-ar alia cu Federaţia? Apoi mai este în stare latentă vechiul conflict din vremea lui Mao, retrocedarea teritoriilor Siberiei manciuriene, încorporate în componenţa URSS după conflictele din ’30-’40. Dar şi America are de plătit un preţ solicitat de China şi acesta va fi reîntoarcerea Taipeiului (Taiwan) în graniţele istorice. Experienţa reuşită cu Hong-Kong-ul, dovedeşte că preţul nu este prea mare, atunci când este vorba despre formarea unei alianţe redutabile USA-Japonia-China-Coreea de Sud. Astfel forţele pro-ruse din Indochina şi Coreea de Nord vor fi anihilate.
Cât priveşte statele arabe şi Iran, cred că au realizat deja, pericolul mai mare îl reprezintă Federaţia Rusă extinsă militar şi în plină expansiune economică în zona Mării Negre şi Caspice. Schimbarea de ton s-a produs la Teheran, chiar dacă americanii şi occidentalii nu sunt prea iubiţi acolo, dar nici tancurile sovietice din Afganistan n-au fost uitate. În plus, lumea islamică din Orientul Apropiat, are un ghimpe înfipt între coaste prin prezenţa şi forţa militară a Israelului, deloc neglijabilă.
Punctul fierbinte în momentul de faţă, îl reprezintă estul Ucrainei, zona între cele două bazine, între Niprului şi Doneţk, pe toată întinderea de la sud la nord, locuită de populaţie majoritară rusă. Cred că următoarea mişcare a lui Putin, va fi o încercare de repetare a scenariului „Crimeea“. Ucraina se pregăteşte de luptă, dar are oare forţă? Aş crede că mai curând nu, crezând în garanţiile de securitate din anii ’90, s-a autodezarmat de armele nucleare şi azi este la cheremul Moscovei. Aşa cum polonezii au fost învinşi de armatele lui Hitler şi Stalin, nesprijinit, statul Ucraina este condamnat dispariţiei. Este imperios necesar să se acţioneze rapid şi deştept. Cred că asocierea (ca în cazul Moldovei) şi integrarea în structurile politico-economice şi militare, trebuie urgentate. Un parteneriat cu NATO, ar fi mai mult decât oportun. Statele din prima linie, Polonia, România, Republicile Baltice, Turcia, eventual Gruzia, sunt pe cale să devină principalii piloni militari în calea expansiunii Moscovei. Armatele acestor state trebuie întărite şi dotate cu armament performant, mai ales cu bateri de rachete sol-sol (ofensive) şi sol-aer (defensive). Flota a VI-a USA, ar trebui deplasată în estul Mediteranei şi chiar în zona Mării Negre. Dacă ruşii vor o militarizare a bazinului, s-o aibă, dar fără monopol absolut. 
Apoi nu trebuie uitat niciun moment că strategii militari ruşi nu sunt capabili să gestioneze crize oarecum minore (Cecenia), iar „supuşii ţarului Putin“, nu duc o viaţă tocmai fericită. Un stat care trăieşte numai din exportul resurselor şi contrabanda cu arme către zonele de conflict, n-are viitor. Poate că însuşi rusul de rând se va trezi şi îi va aplica un şut lui „gospodin“ Putin, acolo unde are părţile mai moi ale şezutului. 
Se anunţă vremuri foarte interesante, dar foarte periculoase. Dacă criza se va termina cu bine, Putin va ajunge din prim locuitor al Kremlinului, deţinutul XXXXX din închisoarea Lubianka, pentru că oligarhii nu suportă înfrângerea.
 
Cezar B. Ştefan
 
     

  

Lasă un răspuns